Poveste de Bucuresti

Un anumit eveniment intamplat de curand si cred ca un post  despre autoaparare al lui Krossfire mi-a adus aminte de o istorioara. O poveste care poate fi a oricui in orice situatie.

A fost o data ca niciodata o tanara domnita care se intorcea de la cursuri la o ora decenta in prag de seara. Si mergand pe o strada laturalnica, caci alta nu era in capitala prea putin luminata, a dat de un capcaun amator de senzatii tari. Puternicul capcaun a incercat sa atace pe la spate, insa nu a tinut cont ca tanara domnita firava si nevinovata isi petrecea timpul liber nu crosetand mileuri si brodand goblenuri ci luptand cavalereste prin diverse dojo-uri.

Capcaunul nostru a avut o surpriza neplacuta si foarte dureroasa motiv pentru care adunand ce mai ramasese dintransul si-a luat picioarele la spinare si dus a fost. Acum tanara noastra domnita si-a ridicat frumos mapa de pe jos si a inceput sa observe cu mai multa atentie imprejurimile, caci omul din greseli invata.

Uitandu-se in jur a vazut trei vasnici cavaleri cu dimensiuni impresionante la o discutie in fata magazinului band tacticos dintr-o bere. Acum tanara domnita nu arata ca si cum ar fi im pragul unui lesin dupa aceasta nefericita experienta, insa poate bunul simt de cavaler ar fi trebuit sa intre in actiune si sa puna doar acea simpla intrebare pe care japonezii o pun extrem de des: Esti bine ai nevoie de ajutor? Acea intrebare insa a ramas istorie la fel ca si acele povesti cu cavaleri care ajutau Domnitele la nevoie.

Nu stiu daca am imbatranit eu, sau prietenii mei sunt de moda veche, dar stiu ca ei se ridicau la primul sunet straniu de pe scara blocului, sau la primul stragat de femeie. Am trait destul in Bucuresti dar inca nu am reusit sa ma adaptez la o lume care nu se mai uita in jur, nu mai reactioneaza si nu mai crede in nimic. Probabil cand o sa ma intorc o sa am probleme ceva mai mari de adaptare.

Povestea asta am scris-o amintindu-mi ca acum cateva zile mergand pe strada am vazut o femeie cu ceva probleme la bicicleta exact in dreptul sectiei de politie. Intai a iesit un politist japonez care a incercat sa o ajute, apoi s-au oprit alti doi in dreptul ei incercand toti sa repare o bicicleta care nu incurca drumul de nici un fel.

 

 

 

Un răspuns to “Poveste de Bucuresti”

  1. Da, si eu am tendinta sa ajut atunci cand aud tipete. De asemenea, pe langa vreo cativa ani de arte martiale care nu se mai vad din pacate, am si tendinta de a fi inarmat destul de des😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: